Skip to content Skip to left sidebar Skip to right sidebar Skip to footer

TAXELE ȘI IMPOZITELE LOCALE SE POT PLĂTI ONLINE

Loading

COMUNICAT DE PRESĂ – 31.03.2015

LA MORENI, TAXELE ȘI IMPOZITELE LOCALE SE POT PLĂTI ONLINE

 

Începând cu luna martie 2015, Primăria municipiului Moreni a implementat sistemul de plată on-line a taxelor și impozitelor locale utilizând cardul bancar, în vederea facilitării plății electronice a debitelor către instituția publică. Pentru moment această facilitate de plată este disponibilă numai persoanelor fizice.

În cazul efectuării de plăți prin acest sistem online toate comisioanele bancare aferente tranzacțiilor efectuate vor fi integral suportate de către Primăria municipiului Moreni.

Pentru a cunoaște suma de plată sunați la 0245.667.265, interior 19 – Serviciul Taxe și Impozite.

Pentru a intra în portal trebuie să accesați pagina de internet www.ghiseul.ro, după care veți urma pașii necesari:

  1. Alegeți modul PLATĂ FĂRĂ AUTENTIFICARE;

Parcurgeți filtrele Județ, Tip instituție – Taxe și impozite, Alegeți Primăria Moreni;

  1. Selectați taxa pe care doriți să o achitați;
  2. Completați câmpurile necesare finalizării tranzacției;
  3. Veți fi direcționați către pagina securizată a procesatorului de plăți online unde introduceți datele cardului;
  4. Finalizați plata, în scurt timp primind un e-mail cu dovada efectuării plății.

,,În vederea îmbunătățirii relației dintre cetățeni și instituția noastră, sistemul de plată online a taxelor și impozitelor locale a devenit de scurt timp operațional. Prin intermediul acestuia locuitorii Municipiului Moreni își vor putea achita online, cu un card bancar, debitele existente în baza de date a Serviciului Taxe și Impozite. Pe viitor ne dorim extinderea acestui sistem modern de plată și pentru persoanele juridice”, a declarat Constantin Dinu, Primarul municipiului Moreni.

Skip to content