Skip to content Skip to left sidebar Skip to right sidebar Skip to footer

Author: adminmoreni

Prin Programul Tineret în Acţiune, Acţiunea 1 – Tineri în Europa, Subacţiunea 1.1 – Schimburi de tineri, Primaria municipiului Moreni implementeaza proiectul ,,Ambasadorul de tineret”.

Loading

Primăria Municipiului Moreni implementează proiectul ,,Ambasadorul de tineret”, finanţat cu sprijinul Comisiei Europene prin Programul Tineret în Acţiune, Acţiunea 1 – Tineri în Europa, Subacţiunea 1.1 – Schimburi de tineri. Proiectul va fi implementat pe o perioadă de 8 luni, între 07.01.2013 – 30.08.2013 în parteneriat cu Primăria Municipiului Torres Novas şi are o valoare eligibilă de 19.320 de euro, din care cofinanţarea municipalităţii morenare este de 1.230 de euro.

Scopul proiectului este implicarea activă a 24 de tineri din două ţări ale Uniunii Europene (România şi Portugalia) în diverse activităţi pe parcursul a 17 zile astfel încât  să le permită să descopere şi să devină conştienţi de diversele realităţi sociale şi culturale, să înveţe unul de la celălalt şi să întărească sentimentul de a fi cetăţeni europeni.

Obiectivele generale ale proiectului sunt: Promovarea cetăţeniei active a tinerilor, Includerea tinerilor cu oportunităţi reduse, Dezvoltarea solidarităţii şi promovarea toleranţei între tineri.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt: Creşterea conştientizării importanţei protecţiei mediului înconjurător prin dezvoltarea mobilităţii europene în contextul globalizării şi a schimbărilor climatice, Conştientizarea diversităţii umane şi a problemelor universale cu care se confruntă toate ţările în domeniul incluziuniii sociale, Dezvoltarea interactivă a inter-culturalismului, promovarea schimburilor culturale şi încurajarea creaţiei culturale în contextul multilingvismului din Uniunea Europeană, Creşterea gradului de cunoaştere şi de conştientizare a tinerilor cu privire la activităţile de voluntariat, Dezvoltarea spiritului creativ în domeniul mediului şi al culturii.

Grupul ţintă al proiectului este format din 24 de tineri din Moreni şi Torres Novas. Beneficiarii direcţi sunt tinerii din Municipiul Moreni şi din Municipiul Torres Novas, precum şi tinerii cu oportunităţi reduse (în special tinerii cu dizabilităţi din Centrul de recuperare pentru persoane cu handicap Moreni), iar beneficiarii indirecţi sunt ceilalţi cetăţeni ai Municipiului Moreni şi ai Municipiului Torres Novas care vor fi vizaţi indirect de efectele şi rezultatele implementării).

Tinerii vor participa la activităţi diverse (de creaţie, de dezbatere, de stimulare a inovaţiei şi a gândirii active, de relaţionare cu tinerii cu oportunităţi reduse şi cu cetăţenii din localitate, de organizare şi desfăşurare a unor evenimente publice precum Ziua Tineretului şi Ziua Europei, etc.), metodele utilizate fiind în mare măsură cele de educaţie non-formală.

Contractul de finantare nr.4894/26.11.2014 SMIS 48920 „Infiintarea unui centru national de informare si promovare turistica in Municipiul Moreni, judetul Dambovita”

Loading

Crearea unui Centru Naţional de Informare şi Promovare Turistică în Municipiul Moreni va  contribui la realizarea obiectivelor Axei prioritare 5 „Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului” prin valorificarea atracţiilor turistice existente în zona Municipiului Moreni, ceea ce va conduce la creşterea numărului de turişti cu implicaţii pozitive asupra dezvoltării economice a municipiului. Totodată, promovarea turismului prin intermediului Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică va atrage noi investitori în municipiul Moreni care vor dori să dezvolte şi să modernizeze infrastructura turistică din municipiu, ca urmare a creşterii numărului de turişti, acest lucru având un impact pozitiv asupra dezvoltării economiei locale.

Potenţialii beneficiari ai proiectului/ grupul ţintă

Grupul ţintă al prezentului proiect este reprezentat de turiştii români şi străini care vor vizita municipiul Moreni şi care, prin intermediul Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică vor fi mai informaţi cu privire la atracţiile turistice din zonă.

De asemenea, de rezultatele prezentului proiect vor beneficia direct şi indirect următoarele tipuri de entităţi după cum urmează:

Beneficiarii direcţi:

  • Municipiul Moreni care îşi va îmbunătăţi imaginea de zonă turistică;
  • Turiştii români şi străini care aleg să viziteze municipiul Moreni şi zonele limitrofe deoarece vor fi mult mai informaţi cu privire la atracţiile turistice din zonă;

Beneficiarii indirecţi:

  • Locuitorii  municipiului Moreni care vor beneficia de un nivel de trai mai ridicat ca urmare a creşterii numărului de turişti din zonă, cu implicaţii directe asupra dezvoltării economice a municipiului Moreni;
  • Localităţile vecine municipiului Moreni, care vor cunoaşte o dezvoltare mai accentuată ca urmare a promovării municipiului Moreni şi a atracţiilor turistice din împrejurimi;
  • Agenţiile de turism care îşi vor creşte veniturile prin oferirea unui număr mai mare de pachete turistice persoanelor dornice să viziteze municipiul Moreni;
  • Agenţii economici care îşi vor spori veniturile ca urmare a creşterii numărului de turişti din zonă;
  • Operatorii de transport care îşi vor spori veniturile ca urmare a creşterii numărului de turişti dornici să călătorească în zona municipiului Moreni;
  • Proprietarii obiectivelor turistice prin creşterea numărului de vizitatori;
  • Proprietarii de hoteluri şi pensiuni turistice ca urmare a creşterii numărului de turişti din zona municipiului Moreni.

Obiectivul general

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă construirea unui Centru Naţional de Informare şi Promovare Turistică în municipiul Moreni, judeţul Dâmboviţa, care să contribuie la îmbunătăţirea gradului de atractivitate al municipiului Moreni şi implicit al judeţului Dâmboviţa, prin transformarea zonei într-o destinaţie turistică de calitate pe baza patrimoniului său natural şi cultural.

Scopul Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică

Scopul Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică este acela de a promova potenţialul turistic al municipiului Moreni şi respectiv al judeţului Dâmboviţa, de a prezenta toate ofertele şi atracţiile turistice locale în scopul creşterii numărului turiştilor în municipiul Moreni şi implicit în judeţul Dâmboviţa.

Obiective specifice

La baza obiectivului general al proiectului stau o serie de obiective specifice după cum urmează:

  • Crearea a 2 noi locuri de muncă permanente în cadrul Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică până la sfârşitul implementării proiectului;
  • Creşterea gradului de informare a turiştilor care vizitează zona şi a operatorilor din domeniul turismului cu 25% în 3 ani de la finalizarea implementării proiectului;
  • Crearea unui website cu informaţii de interes pentru potenţialii turişti până la sfârşitul perioadei de implementare a proiectului;
  • Crearea unei baze de date cu informaţii turistice până la sfârşitul implementării  proiectului;
  • Sporirea vizibilităţii obiectivelor turistice din municipiul Moreni şi din împrejurimi;
  • Conectarea Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică la reţeaua naţională de centre de informare şi promovare turistică;

Rezultatele

Obiectivele specifice ale proiectului reflectă rezultatele ce se vor obţine după implementarea proiectului şi anume:

  • 2 noi locuri de muncă permanente create;
  • 1 website cu informaţii turistice creat;
  • 1 bază de date cu informaţii turistice creată;
  • Creşterea numărului de turişti din municipiul Moreni şi din împrejurimi;
  • Creşterea gradului de informare a turiştilor cu privire la obiectivele culturale, istorice şi turistice din zona localităţii Moreni.

Pentru mai multe informatii puteti accesa site-ul www.cniptmoreni.ro

 

Contractul de finantare nr.4751/06.10.2014 SMIS 52977 „Modernizare sala de sport cu 300 de locuri la Liceul Tehnologic Petrol Moreni”

Loading

Primăria Municipiului Moreni, în calitate de beneficiar, a obţinut finanţare nerambursabilă în cadrul celui ce-al doilea apel de proiecte deschis în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 – 2013 pentru Domeniul major de intervenţie 3.4 „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă”.

Contractul de finanţare pentru proiectul cu titlul „Modernizare sală de sport cu 300 de locuri la Liceul Tehnologic Petrol Moreni” a fost semnat în toamna anului 2014, având o perioadă de implementare de aproximativ 15 luni.

Investiţia însumează o valoare totală de peste 4,85 milioane de lei, din care valoarea totală eligibilă a fost de peste 2,6 milioane de lei (fonduri FEDR – 2.215.673,96 lei; fonduri de la bugetul de stat –  338.867,78 lei; cofinanţarea eligibilă a beneficiarului – 52.133,51 lei).

Lucrările efectuate în cadrul acestui proiect au avut ca obiectiv modernizarea infrastructurii educaţionale preuniversitare, prin creşterea calităţii procesului educaţional şi a gradului de confort al elevilor, al cadrelor didactice, precum şi al personalului nedidactic de la Liceul Tehnologic Petrol din Moreni.

Cu ajutorul fondurilor nerambursabile Regio s-au executat lucrări de modernizare a sălii de sport a liceului (lucrări de arhitectură, instalaţii electrice, termice, sanitare interioare, pentru ventilaţie şi climatizare, instalaţii de gaze naturale, asigurarea utilităţilor necesare obiectivului de investiţii, asigurarea cu utilaje şi echipamente tehnologice, precum şi alte dotări).

Reamintim că în perioada de programare anterioară, 2007 – 2013, Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Moreni a reuşit să atragă în total fonduri nerambursabile Regio de peste 15 milioane de lei.

 

Contractul de finantare nr.396/15.10.2013 SMIS 23569 „Performanta, Perfectionare, Promptitudine”

Loading

Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Moreni anunță lansarea proiectului cu titlul ,,Performanță. Perfecționare. Promptitudine”, Cod SMIS 23569. Proiectul este cofinanţat din  FONDUL SOCIAL EUROPEAN prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative 2007-2013.

 

Valoarea totală eligibilă a proiectului (fără TVA) este de 420.655,96 lei, din care: 399.623,16 lei – valoare eligibilă nerambursabilă din Fondul Social European, iar 21.032,80 lei – cofinanţarea eligibilă a beneficiarului.

 

Obiectivul general al proiectului: Îmbunătăţirea calităţii şi eficienţa serviciilor oferite de către funcţionarii publici cu accent pus pe procesul de descentralizare reflectat la nivelul furnizării de servicii publice.

 

Scopul proiectului: Creşterea nivelului de perfecţionare şi specializare a funcţionarilor publici din Primăria municipiului Moreni.

 

Grupul ţintă al proiectului este format din 99 funcţionari publici ai Primăriei municipiului Moreni.

 

Proiectul se desfăşoară pe o perioadă de 14 luni. Locul de desfăşurare al proiectului: Municipiul Moreni.

 

Contractul de finantare nr.2405/2011 SMIS 7646 “Cresterea sigurantei si prevenirea criminalitatii in municipiul Moreni prin achizitionarea de echipamente specifice si amenajarea unui centru de supraveghere”.

Loading

Contractul de finantare a fost semnat in data de 11.11.2011 , perioada de implementare de 22 luni cu o valoare totala a proiectului de 760.154 lei, din care

–  610.356 lei (finantare nerambursabila si contributia beneficiarului)

–  3329,40  lei valoare neeligibila inclusiv TVA

–  146468,64  lei  valoare TVA aferent cheltuieli eligibile

Obiectivul specific  constituie implementarea unui sistem de supraveghere pentru cresterea sigurantei publice prin achizitionare si instalare sistem de supraveghere si amenajarea centrului de supraveghere a carui locatie a fost stabilita in Moreni str.Flacara nr.33.

Sistemul de supraveghere achizitionat prin proiect va acoperi urmatoarele locatii:

  1. Centru – Circa nr.1 si nr.2 adulti
  2. Dispensar – Schela Mare, str. Targovistei
  3. Primarie – str.A.I.Cuza, nr.15
  4. Sens Giratoriu
  5. Liceul nr.1, str.22 Decembrie nr.16
  6. Liceul nr.2, str. 22 Decembrie nr.40
  7. Sala de Sport, str. Republicii nr.15A
  8. Str. Republicii, la intrare in Moreni
  9. Gradinita nr.1, str. Victoriei nr.6
  10. Scoala nr.3, str.Victoriei nr.56
  11. Hala Piata, str.Cpt.Pantea Ion nr.19
  12. Scoala nr.1, str. Flacara
  13. Gradinita nr.5, str. Fdt.Scolii
  14. Intersectia M.Eminescu-Ana Ipatescu
  15. Intersectia M.Eminescu-B-dul Petrolului
  16. Intersectia Eroilor-Horia, Closca si Crisan
  17. Intersectia Spiresti-Eroilor-Plaiului
  18. Zona blocurilor ANL, str.22 Decembrie
  19. Scoala nr.4, B-dul Petrolului

Proiectul se implementeaza pe parcursul a 22 luni , incepand cu 11.11.2011.

In urma licitatiei publice prin cerere de oferta s-a atribuit contractul de furnizare echipamente cu montaj firmei  MIRA TELECOM SRL BUCURESTI.

Incepand cu data de 27.05.2013 au inceput lucrarile de implementare  sistem de supraveghere pentru cresterea sigurantei publice prin achizitionarea si instalarea sistemului de supraveghere si amenajarea centrului de supraveghere.

Contractul de finantare nr.2236/11.11.2011 intitulat “Reabilitare si modernizare Centrul de Recuperare si Reabilitare persoane cu handicap Tuicani municipiul Moreni”

Loading

Parteneriatul dintre UAT municipiul Moreni si UAT judetul Dambovita implementeaza proiectul pe o perioada de 33 luni incepand cu 11.11.2011 .

Valoarea totala a proiectului este de 2.550.403,50 lei, din care:

-2.055.041,04 lei (finantare nerambursabila si contributia beneficiarului)

-6710 lei valoare neeligibila inclusiv TVA

-488.652,46 lei  valoare TVA aferent cheltuieli eligibile

Obiectivul specific al proiectului :implementarea de servicii sociale pentru persoanele cu handicap prin reabilitarea si modernizarea Centrului de recuperare si reabilitaree dupa cum urmeaza:

-reabilitarea corpului de cladire Pavilion 2, reabilitare termica a cladirii si refacere finisaje interioare

-modernizare instalatii de alimentare cu apa si canalizare, modernizare instalatii electrice

-dotare cu 48 de echipamente specifice

La aceasta data (iulie 2013) se deruleaza achizitia publica prin cerere de oferta pentru executie lucrari si achizitie dotari specifice.

Contractul de finantare nr.2396/11.11.2011 intitulat “Reabilitarea /Modernizarea si Extinderea spatiilor publice Urbane, strazi si spatii verzi in municipiul Moreni.

Loading

Se implementeaza pe o perioada de 33  luni incepand cu data de 11.11.2011.Valoarea totala a proiectului este de 12.612.814,76 lei, din care:

-10.140.834 lei( finantare nerambursabila si contributia beneficiarului)

-67.561,40 lei valoare neeligibila inclusiv TVA

-2.404.419,36 LEI valoare TVA aferent cheltuieli eligibile

Obiectivul specific al proiectului :

-reabilitarea si modernizarea strazilor AICuza si Republicii cu o lungime totala de 2418,96 m si trotuarele aferente

-reabilitarea podului peste paraul Cricovul Dulce cu o lungime de 104 m si o latime de 15,5 m

-reabilitare 3300 mp spatii verzi

-amenajare 6 treceri de pietoni pentru persoane cu dizabilitati

-creare 4800 ml piste biciclisti

-amenajare parc 9512 mp

In urma licitatiei publice prin cerere de oferta s-a atribuit contractul de executie lucrari asocierii dintre SC Paulus SRL Ploiesti si SC Cast SRL Banesti.

Incepand cu data de 26.06.2013 au inceput lucrarile de executie la investitia “Reabilitarea /Modernizarea si Extinderea spatiilor publice Urbane, strazi si spatii verzi in municipiul Moreni .

ANUNŢ TAXE ŞI IMPOZITE – 30.08.2019

Loading

În conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 95/28.08.2019, persoanele fizice şi juridice care achită integral impozitele, taxele şi alte obligaţii bugetare restante datorate bugetului local până la data de 30.11.2019 beneficiază de anularea accesoriilor (majorări, penalităţi, dobânzi)


Read More

Sari la conținut